Un loc preferat de mine pentru o excursie scurta de o zi este in Depresiunea Trascaului, mai precis pe raza localitatilor Rimetea si Coltesti unde se gasesc doua frumoase obiective turistice: Masivul Piatra Secuiului, un masiv calcaros cu altitudinea de 1171 m si Cetatea Coltesti sau Cetatea Trascaului cum mai este cunoscuta, situata pe raza localitatii Coltesti, o cetate datand de la sfarsitul sec. al XIII-lea si distrusa la inceputul sec. al XVIII-lea, cetate a caror ruine se pastreaza destul de bine.
Se poate ajunge aici venind dinspre Valea Ariesului, pe drumul national DN75 ce leaga orasele Turda de Campeni pana pe raza localitatii Buru, unde se intra pe drumul judetean DJ107M inspre orasul Aiud sau venind dinspre Aiud, unde de pe DN1 (E81) se intra pe DJ107M traversand Cheile Aiudului.
Cele doua localitati, Rimetea satul de resedinta iar Coltesti satul apartinator, pastreaza traditia satelor secuiesti, cu specificul cladirilor si a curtilor.
Ajunsi in satul Rimetea ne putem lasa masinile in parcarea amenajata de langa biserica ortodoxa situata in centrul localitatii, sau se mai poate merge cu masina inca cateva sute de metri pe strazi urmarind sagetile albastre si marcajul cruce albastra pana la iesirea din sat si unde sunt cateva platouri unde se mai poaste parca, scurtand practic cu aproximativ 10-15 min durata traseului.
Traseul spre Piatra Secuiului din centrul localitatii Rimetea este marcat la inceput prin sageti si cruce albastra, iar mai apoi doar prin cruce albastra, un traseu facil pentru toata lumea si care dureaza in jur de trei ore dus si intors. Mai intai dupa ce urmarim pe stradutele din sat indicatoarele iesim la un moment dat in camp deschis, de aici mai avand putin mai mult de o jumatate de kilometru de mers intr-o urcare usoara pana la poalele masivului, de unde incepe urcarea accentuata.
Pentru a ajunge pe Piatra Secuiului se urca aproape incontinuu pe o diferenta de nivel de peste 600 de metri, avand cateva portiuni de grohotis si de pietre alunecoase asa ca trebuie putina atentie.
Ajunsi sus pe platoul Pietrei Secuiului avem o imagine impresionanta a imprejurimilor cum de pe putine masive de la noi din tara se pot vedea, intr-o parte se poate vedea valea raului Mures si orasele Ludus, Ocna Mures sau Aiud. Turda si Campia Turzii pe malul raului Aries, iar cand e senin se pot vedea chiar si Muntii Fagaras.
Chiar sub Piatra Secuiului satele Remetea si Coltesti, situate in Depresiunea Trascaului si o imagine a Muntilor Trascau.
Sus pe Piatra Secuiului exista doua borne pe care eu personal le-am vazut colorate atat in culorile nationale ale Romaniei cat si in cele ale Ungariei, nu dezvolt subiectul :).
Dupa coborarea de pe Piatra Secuiului, inainte de a merge spre Cetatea Coltesti, se pot vizita cateva obiective din sat aflate pe traseul nostru.
Moara de apa construita la mijlocul secolului al XVIII-lea si care intr-una din excursiile mele in zona inca era functionala si care se gaseste intr-una din curtile caselor aflate aproape de traseul spre masiv.
Biserica Unitariana datand din sec al XVII-lea, in apropiere de aceasta se gasesc si magazine de unde se pot achizitiona suvenire.
Excursia noastra continua inspre urmatorul sat situat la trei kilometri distanta de Rimetea, in localitatea Coltesti, unde se gaseste situata pe un varf de munte Cetatea Coltesti sau Cetatea Trascaului cum mai este cunoscuta.
Pentru a ajunge la cetate avem doua optiuni: prima din centrul localitatii urmarind indicatoarele se poate merge cu masina pe una din stradutele laterale pana la iesirea din sat si unde se poate parca masina intr-ucat drumul continua pe un pinten de deal peste care nu se poate trece decat cu masini de teren. De aici in 15-20 de minute se ajunge la cetate.
A doua optiune de a ajunge la cetate este pe un drum agricol situat imediat dupa iesirea din satul Coltesti, pe care se poate merge cu masina pana in apropiere de locul unde trebuie traversata o albie de rau secata. De aici mai sunt aproximativ 10 minute pana la cetate.
Ruinele Cetatii Coltesti sunt situate la aproximativ doi kilometri de centrul satului pe un mic varf de munte. Piesajul de la cetate merita tot efortul de a ajunge la ea, de aici se poate admira printre altele tot masivul ce formeaza Piatra Secuiului si intrarea in Cheile Aiudului.
Dupa ziua plina pe care am avut-o merita sa ne delectam si cu o mancare buna, asa ca ne-am deplasat la Conacul Secuiesc, o pensiune restaurant situata in Coltesti, unde intr-o atmosfera traditionala esti servit cu mancaruri specifice zonei Ardealului. Un loc foarte frumos, amenajat printre altele cu spatii de joaca pentru copii, iaz ornamental cu pesti si un teren de fotbal. Pentru doritori e recomandat sa sune inainte pentru a rezerva o masa la restaurant, intr-ucat localul este frecventat de multa lume.
Un accesoriu recomandat in astfel de excursii: binoclu.
De la Cetatea Trascăului, cam în 15 min. se poate ajunge la Cheile Siloşului.
Nu-s la fel de spectaculoase ca Cheile Turzii, dar e frumos şi merită mers ( nu cu copii mici).
Faine pozele!
ApreciazăApreciat de 1 persoană