Varful Peana este situat in Masivul Feleacului, fiind cel mai inalt varf al acestuia si cel mai inalt din imprejurimile orasului Cluj-Napoca, cu o inaltime de 833 m.
Traseul turistic incepe de la capatul cartierului Manastur, de langa depoul de autobuze, de la capatul strazii Drumul Sfantul Ioan.
Pentru iubitorii de natura acest traseu este un bun prilej sa petreaca cateva ore in mijlocul naturii si in special in linistea oferita de padure, traseul fiind in marea lui majoritate prin Padurea Faget.
Pe Drumul Sfantul Ioan gasim din loc in loc si cate un marcaj al traseului.
Parasim Drumul Sfantul Ioan, pe langa Restaurantul Roata Faget si continuam aproximativ 150 m pe strada Valea Garbaului.
Sageata portocalie ne indica continuarea traseului pe drumul din stanga. O parte din traseu este comun cu un traseu marcat cu punct portocaliu.
Primul din cele doua indicatoare de pe acest traseu, il intalnim inainte de a incepe o usoara urcare spre padure, in zona Valea Garbaului.
De aici se poate continua pe oricare dintre carari, eu am continuat pe cea din stanga, iar la intoarcere am ales cararea din dreapta. Cele doua carari se intersecteaza din nou dupa aproximativ 10 minute de mers, din acel loc existand o singura carare prin padure spre varf.
Continuand pe cararea din stanga, imediat ce am intrat in padure cotim la dreapta si de aici avem de strabatut o portiune in care cararea urmeaza o usoara urcare care dureaza aproximativ 10 minute, pana ajungem la un punct amenajat de catre Asociatia Ecouri Verzi, aici cararea o coteste din nou spre dreapta.
La aproximativ 15 minute dupa acest loc amenajat ajungem in punctul unde cele doua trasee cruce albastra si punct portocaliu se despart.
Locul unde cele doua trasee se despart, traseul nostru continuand pe cararea din partea dreapta.
Continuam pe traseul ce strabate padurea si ajungem in curand in zona Ratul Popii unde ne intersectam cu traseul marcat cu triunghi rosu, traseu ce incepe in zona Izvorului Sfantul Ioan si coboara in Ratul Popii.
Noi continuam tot pe marcaj cruce albastra prin padure, pe un drum forestier plin cu gropi, greu practicabil pe alocuri cu bicicleta, si in aproximativ 30 de minute ajungem in zona Ratul Penii de unde se pot admira imprejurimile Clujului. Tot de aici se vede si masivul impadurit pe care trebuie sa-l parcurgem in ultima parte a traseului pentru a ajunge pe Varful Peana.
Aproape de Ratul Penii ne intersectam din nou cu marcajul triunghi rosu, acest traseu dupa ce trece prin Ratul Popii se uneste cu traseul nostru inainte de a ajunge la Ratul Penii.
Din zona Ratul Penii avem o imagine frumoasa a imprejurimilor, o panorama a Muntilor Apuseni si a dealurilor din jurul orasului Cluj Napoca.
Dupa ce am trecut de Ratul Penii, loc in care indicatoarele nu prea exista, dar se continua tot inainte pe oricare din carari pentru ca imediat ce am ajuns pe mica culme din aceasta zona se vede drumul judetean 107R, iar aici langa indicatorul de intrare in comuna Ciurila, la liziera padurii, gasim si indicatorul spre Varful Peana, al doilea indicator de pe traseu.
Pentru cei care doresc sa ajunga mai repede la varf pot veni cu automobilele pana in acest loc, unde exista spatiu pentru a putea parca. De aici excursia nu dureaza dus-intors mai mult de o ora si jumatate.
Din acest loc avem de parcurs o usoara urcare de aproximativ 100 de metri pe un drum forestier, facem dreapta pe o carare unde intalnim si marcaj punct portocaliu, marcaj ce continua impreuna cu marcajul nostru si in 2-3 minute suntem langa cea mai dificila parte din intreg traseul, un povarnis destul de abrupt de aproximativ 30-40 de metri care in conditii de vreme nefavorabila poate crea putina dificultate, oricum necesita putina atentie pe orice fel de vreme.
Dupa ce am trecut de aceasta zona cararea continua inca vreo 10 minute pe o coama de deal, iar la putin timp dupa ce trecem de aceasta portiune ajungem la locul unde cele doua marcaje se despart. Pe cararea din stanga, marcata cu punct portocaliu, nu dureaza decat vreo 2 minute pana ajungem la Varful Peana, pe traseul marcat cu cruce albastra se ajunge in aproximativ 5 minute, pe acesta din urma iesind mai intai pe un platou de unde se pot admira imprejurimile mai bine decat de langa indicatorul cu Varful Peana, pentru ca acesta se gaseste chiar la liziera padurii iar privelistea este obturata.
Cararea din stanga este pe marcaj cruce albastra, pentru a ajunge la indicatorul cu Varful Peana trebuie sa ne intoarcem si sa mergem aproximativ 50 de metri pe cararea din dreapta.
Din pacate atunci cand am ajuns eu pe varf indicatorul turistic nu era in cea mai buna stare, marcajele de pe el erau destul de sterse, tabla fiind si ea in multe locuri ruginita.
Ps. La aproximativ 2 saptamani de la excursia mea pe acest traseu s-au refacut marcajele astfel incat acuma se vad foarte bine.
Un gând despre “Varful Peana”